Asta însemna să fii gamer la sfârșitul anilor ’90
Cu peste 15 ani în urmă, gaming-ul pe PC era extrem de diferit față de ce putem vedea în ziua de astăzi.
Tehnologia progresează atât de repede în ziua de astăzi, încât majoritatea oamenilor au uitat elemente importante din trecutul unor sectoare precum gaming-ul. Astfel, cu mai mult de 15 ani în urmă, nu existau plăci video de 6GB RAM, procesoare quad-core extrem de performante sau SSD-uri de 512GB. În acea perioadă, pentru a fi gamer, era nevoie de un calculator cu un procesor Micron Millenia Pentium 2 de 350MHz, 256MB RAM, un hard de 8GB și o placă video GeForce 2 MX400 de 64MB.
Acestea sunt specificațiile PC-ului pe care un utilizator de Reddit ni-l afișează într-o serie de poze pe Imgur. După cum scriu cei de la Kotaku, însă, nu toate componentele erai apărute pe piață la sfârșitul anilor ’90. Astfel, placa video de la Nvidia nu a fost lansată decât după anul 2000, iar amplificatorul pentru difuzoare este unul și mai nou, după cum spune chiar autorul pozelor, cel de dinainte fiind mult prea mare.
Unora, însă, nu le este dor de acea perioadă și, sincer, din anumite puncte de vedere le dăm dreptate. ”Ah, vremurile în care erai nevoie să plătești una sau două mii [de dolari] pentru un PC de gaming. Când trebuia să te complici cu IRQ-uri pentru a face și elemente simple precum mouse-ul să funcționeze. Când trebuia să ai disc-uri bootabile pentru fiecare joc, fiecare dintre acestea cu setări de memorie bine selectate. Când ”gaming-ul online” însemna să apelezi la linia telefonică și să ai de-a face cu facturi uriașe sau cu tariful pe oră la internet. Știți ce? Nu mi-e dor deloc de zilele acelea.”, a comentat un utilizator.